”Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989 – Geniul Carpatilor” - Adam Burakowski. Editura Polirom 2011.
Ca om simplu, din popor, am perceput viata in tara ca frumoasa pana prin `78, cand aveam deja 10 ani. Tin minte ca traversam cu mama de mana pana in Piata Progresul, in hala, si era acolo un nene cu o tepusa lunga de fier langa un mare bazin plin cu apa si crapi. Mama ii arata ”victima”, nenea il intepa si il scotea afara si de acolo, tusti! pe cantar. Apoi mergeam in piata unde cumparam si o gaina vie, pe care o taia tata in spatele blocului cand venea de la munca, ceva rosii, cartofi, ma rog… cumparaturi. Pana am facut 16 ani si am intrat la scoala profesionala eram deja acrit de atata socialism, de-mi dadea pe-afara prin urechi. Aveam la activ zeci de actiuni ”Coada la carne” si sute de misiuni ”Cartela” indeplinite. ”Coada la carne” incepea pe la ora 9 seara la ”macelaria” din piata, de vizavi de bloc sau la cea de pe Platou, cea din fata blocului H2, lipit de al nostru, H1, la inceputul strazii care mergea spre scoala. Ne asezam in ordinea venirii, fiecare cu scaunelul din dotare la coada. Uneori mergeam singur, alteori cu Vali, fratele meu. Eram veniti de prin tot cartierul: copii, pensionari, muncitori care tineau randul pentru sot/sotie pana iesea din schimbul 3, securisti… lume buna. La ora 2-3 in dupa-amiaza urmatoare incepeau miscarile de trupe: apareau si cei carora le tinusesi randul. De regula la noi venea si mama, ca tata baga ore suplimentare. Se strangeau cam 3-400 de persoane. Pe la ora 15 venea si macelarul si deschidea pravalia. MACELARUL era dumnezeul nostru. Alfa si Omega. Ying si Yang. Soarele si Luna. Statea in usa magazinului si, cu privirea lui de Tony Montana inainte de a omori pe cineva, cu pleoapele lasate pe jumatate, cu scobitoarea in coltul gurii, cu gusile si cefele lui revarsate peste guler, gajaia in registru subsonic, aproape imperceptibil: ”Intrati cate 5 si in ordine, ca altfel inchid pravalia!”. Si intram spasiti in Templul Carnii. In vitrine erau foarte multe produse: untura, slanina fara pic de carne si o mare varietate de atomi de oxigen. ”Pachetele de 32” era de fapt niste rasoale: o bucata de os cu grasime si cu carne, amestecate cam juma-juma. Si costau 32 de lei. Si se dadeau cate doua, ”sa ajunga la toata lumea”. O rezolvam pe o saptamana, daca mama reusea sa faca acrobatiile de rigoare: Vegeta la greu, cartofi, foi de dafin, piper, etc…
Misiunea ”Cartela” era mai usoara, ca dura mai putin. La o statie de tramvai de casa era o alimentara, statia se chema Bacovia, dar noi ii spuneam ”Viseu”, ca acolo era o carciuma ce se chema asa. Listele cu toti locatarii din bloc ce aveau dreptul la zahar si la ulei erau intocmite de Nea Aurica, administratorul si de nea Serban, presedintele. Aveam o sacosa speciala cu sticle speciale pentru ulei si o alta speciala pentru zahar. Uleiul venea in niste butoaie mari in care se baga o pompa tiganeasca, din tabla subtire zincata, si cu o sarma in varf. Tanti tragea de sarma, uleiul urca in pompa si apoi curgea prin palnie in sticla mea. Niciodata tanti nu gresea in asa fel incat uleiul sa dea pe afara, dar intotdeauna gresea cand muta palnia de la o sticla la alta. Spalam noi sticlele si mai ales sacosa, dar mirosul de ranced ramanea. Cu zaharul era mai simplu: era scos din saci si varsat intr-o lada mare de lemn si de unde se scotea in pungi cu o lopatica de plastic. Uneori tanti mai dadea incolo si cate un soricel viu sau mort, dar nici noi nu vedeam, nici ea nu se agita. Cred ca am pierdut vreo doi ani din viata mea de copil si de adolescent cu cozile astea.
Adam Burakowski a scris la aceasta carte 6 ani. E cu totul diferita de amintirile mele punctuale, de traitor in comunismul romanesc si comemorate in mod profan mai sus. Omul este un istoric specializat in istoria comunismului din Est. O mare amaraciune razbate in Cuvantul Inainte pentru ca nu a putut sa se documenteze mai temeinic de la prima sursa, arhivele romanesti. Nu se poate!. E cam complicat, atata vreme cat cei care au pus la cale niste manevre politice si militare, pe care ulterior le-au lipit pe soclul Revolutiei Romane, sunt inca in viata si activi dpdv politic. Un nume aleatoriu care imi vine acum in minte? Sa ziceeeem… Ion Iliescu. Asta mi-a venit.
Totusi Burakowski reuseste, cu ajutorul notelor, informarilor si analizelor provenite de la Ambasada Republicii Populare Poloneze la Bucuresti si acela al muncii altor cercetatori romani de dupa Revolutie, sa creeze o imagine completa, bine documentata a ascensiunii lui Nicolae Ceausescu la putere. Dar mai ales subiectiva. Am mai citit despre Ceasca multe documente si carti memorialistice, dar in toate, fara exceptie, autorul se departeaza cumva de politica jupanului, creeaza o lume utopica in care el e buricul pamantului, nu a gresit, e dizident, trage spuza pe turta lui, etc… Am citit pe Barladeanu, Brucan, Mizil, Dumitru Popescu- Dumnezeu si pe multi, multi, multi altii. Inclusiv Iliescu, daca va intrebati cum imi mai omor eu niste neuroni si cateva zeci de ore din viata. Nimeni nu e vinovat. Toti sunt dizidenti. Ea a fost de vina, ca el era baiat bun. Ei bine, nu!.
In cartea lui Adam Burakowski aveti, pas cu pas, evolutia lui Ceausescu si a celor din imediata vecinatate. Cum a ajuns la putere pentru ca marii jmekeri Maurer, Stoica, Draghici, Apostol nu au avut curajul sa zica NU. Cum au erupt niste boi precum Bobu, Manescu si Stefan Andrei direct in politica la nivel inalt. Cum se traia in tara. Cifre reci, dar exacte asupra starii economiei, asupra politicii externe, copilul iubit al lui Ceasca, cum s-a inceput cu mintirea asupra productiei agricole si industriale, cum a inceput Cantarea Romaniei sau Daciada. Aflam adevarul crud despre invazia Cehoslovaciei de catre cele 5 tari socialiste: Romania nici nu fusese ”invitata” la bairam. Mai devreme, aflam despre ”turistii” sovietici si bulgari care au tranzitat Romania cu destinatia Ungaria in 1956. Va suna cunoscut? Si mie.
Rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de nepartinitoare. Epitetele si adjectivele aproape ca lipsesc cu desavarsire, iar atunci cand sunt prezente, sunt si explicate. Acest polonez care vorbeste la perfectie romaneste m-a uimit prin precizia datelor si prin faptul ca se dovedeste, de la prima pagina la ultima, un arbitru, nu un calau sau avocat de duzina.
Cartea e editata in 2011, eu in vara aia am cumparat-o, deci ar trebui sa o mai gasiti prin librarii.
Cat despre tovarasul Nicolae Ceausescu, a carui zi de nastere am fi sarbatorit-o astazi cu doua ore de televiziune si cu niste ore suplimentare la uzina, ca sa nu mai zic de ciorba de tacamuri mancata in frig, la etajul 9, ramane cum am stabilit: sa te sparg la nas, conducator iubit !!!
Filed under: Ce mai citesc eu Tagged: editura polirom, nicolae ceausescu
